-Străinule ce cânţi la poarta
Emoţiilor albastre, sfâşiate...
Străinule ce baţi la poarta
Gândurilor ce strigă disperate...
Străinule drag, necunoscut,
De unde vii?
Şi cine eşti?
Străin frumos de marea mea,
Străin de valuri, de adâncuri,
De fericire şi cucuta ce o bea.
-Dar tu?
Tu cine eşti, străină?
Frumoasă Ofelie a lumii de ape,
Pierdută-n uitare, atât de departe
De Hamlet, de lume şi de moarte.
Dar eu?
Eu cine sunt,
Decât un demon venit din infinit,
Din lumea focului, de mii de vise chinuit?
Vin de la mile distanţă, tu, înger boem...
Vin din locuri în care singur, dansam în infern.
Dar oare mă poţi înţelege, minune himerică,
Cine sunt...
Sau ce am fost... ?
-Străin frumos al tinereţii mele,
Nu mă privi cu ochii trişti, deşerţi de gând.
Zâmbeşte mării, uită trecutul purtat de vânt
Şi ia-mă...
Pune-ţi mâna ta demonică pe chipul meu, străin
De lume, de dragoste, de focul tău divin...
Şi ce vom fi atunci?
Dar acum cine suntem?
Draga mea domnişoară,îmi pare tare bine că ai ascultat sfatul celor care cred că scrisul tău trebuie să ajungă la cititori, pentru că faptul în sine are o importanţă majoră în devenirea ta! Cred că bucurie mai mare decât să ai cititori şi să mai şi dialoghezi cu ei nu există (pentru o anumită parte a comunităţii fiinţelor cugetătoare...)! Curaj şi încredere să ai, că noi, eu primul!!, aşteptăm cu interes minunile plăsmuite de mintea-ţi şi de sufletul tău ingenuu!
RăspundețiȘtergereM-ai lasat fara cuvinte prin poezia ta... La cat mai multe! Te voi citi cu placere!
RăspundețiȘtergereIti multumesc mult pentru cuvintele de mai sus! Si eu te citesc zilnic, regasindu-ma uneori in fiecare vocala si consoana de pe blogul tau.
Ștergere