Dimineaţa o surpinse cu pieptul gol şi un zâmbet timid pe buze, în timp ce razele soarelui se jucau la marginea patului, mângâind broderia fină a rochiei mototolite. Privi pentru o clipă tavanul pe care el îi pictase fluturi multicolori, clipind derutată.
Ce căuta aici, printre vechile ei amintiri?
De ce fluturii silabiseau, cu aripile lor mărunte, imnul memoriilor prea dulci?
Ura mansarda aceasta în care Valeriu o ţinuse captivă atâta vreme şi totuşi îi fusese atât de dor de mirosul uscat al culorilor de ulei, de eternele pete de culoare ce se răzvrăteau de pe pânza şi pensulele sale, ajungând într-un final pe lespezile de lemn ale podelei. Îi era dor de el, de aceea se întoarse...
- Unde eşti, pictore? şopti oarecum amuzată.
Nu-i răspunse altcineva decât liniştea mansardei părăsite. Oftă, zâmbind unei amintiri şi revăzându-se încercând să evadeze din acea închisoare edenică.
- De ce fugi de mine, Elina? Ţi-am făcut ceva? îl auzi întrebând-o de pe canapeaua prăfuită pe care se prefăcea că doarme.
- Mi-ai furat libertatea...
- Erai chiar atât de liberă acolo?
Avea dreptate, pentru ce încerca ea să scape atunci? Pentru a redeveni slugă în bordelul de unde Valeriu o furase?
- Nu poţi pleca, Elina!
Da, ea nu putuse pleca, în schimb el o părăsise şi îi redase libertatea după care râvnise atât. Se putea plimba acum în voie pe străzi, prin parcuri; putea fugi oriunde, oricând; putea mânca tot ce îi poftea inima... dar ce făcuse? Se întorsese în închisoarea ei. Era acasă.
- Elina, mă iubeşti? o întrebase el cândva.
- Niciodată! îi răspunse. Cum să te iubesc, fiindu-ţi prizonieră?
Suferea de sindromul Stockholm.
Mmm...interesant,te asteept si pe la mine.
RăspundețiȘtergereMultumesc :) Chiar n-am mai intrat de mult pe meleagurile tale.
Ștergere