Cântecul mării (I)

Era noapte adâncă, iar pe marginea câmpiei arse de soarele dogoritor de la amiază nu se vedea decât jocul neîncetat al umbrelor ce se fugăreau înveselite, rostogolindu-se, încălecându-se, zâmbindu-le călătorilor adormiţi. 

Era linişte adâncă în trenul Braşov-Mangalia, iar roţile mâncate de rugină încetaseră de mult să mai scârţâie în sărutarea şinelor învechite. Ea picotea obosită pe umărul lui Marcu, pe când aerul rece al nopţii, pătrunzând prin crăpătura geamului, îi mângâia necontenit pielea albă - marmură rece cu dor de zâmbete de soare. 

Tresărea uneori, desprinzându-se din pătura viselor ce o învăluiau cu căldură, ademenind-o încet spre lumea somnului vindecător. Nu voia să doarmă. Cât era ceasul? Trei... Patru? La cât ajungeau oare? Nu mai avea răbdare. Îşi simţea deja tălpile goale - gâdilate de nisipul auriu şi fierbinte, pielea - sărutată de razele unui soare matinal, părul - îmbrăţişat de briza sărată a mării, iar buzele trandafirii - mângâiate timid de valurile înspumate... Mai era mult până la mare? Tresări. Nu, nu trebuia să o fure somnul...

Marcu dormea de mult lângă ea, ţinându-i strâns mâna micuţă în pumnul lui, în timp ce "Toate pânzele sus!" fuseseră uitate pe genunchi. Îl privi îndelung, contemplându-i trăsăturile masculine şi vru să îl trezească, dar se răzgândi repede, cuibărindu-şi nasul în obrazul lui nebărbierit. Da, mai bine stătea aşa... şi somnul... somnul nu trebuia să vină. Ea trebuia să fie prima care să simtă mirosul mării, care să se bucure de razele timide ale răsăritului de soare. Şi câtă bucurie va fi atunci în sufletul ei, cât de fericită va fi...

Liniştea din compartiment nu era întreruptă decât de suflul greoi al viselor şi de muzica ce răzbătea din căştile Siminei - cea mai bună prietenă a ei. Dormea fără probleme, ascultând Metallica, pe când Sergiu îi mângâia în neştire inelele bălaie de păr ce se odihneau în poala lui. Doar ea, dintre toţi, nu voia să închidă ochii, iar privirea i se pierdea în depărtări întunecate pe câmpia arsă. Departe de gândurile ei se distingea Nothing else matters.

Doar cântecul mării nu se auzea încă...