Desculţi prin toamnă

Cu ochii larg deschişi sorb irealitatea viselor ce mă înconjoară de pretutindeni. Am ajuns să dorm pe o grămadă de frunze uscate, într-o pădure de căldură şi armonie, ţinându-te mereu de mâna albă...

- Unde suntem? te-am întrebat, privindu-te adânc în ochi, asemeni unui copil.

Mi-ai zâmbit fără să-mi spui vreun cuvânt. Nu ştiam prea bine oare că eram în lumea noastră? De altfel, unde altundeva aş mai fi putut resimţi o asemenea fericire, dacă nu alături de tine?

Mi-aş dori să ne plimbăm aşa, desculţi, la infinit prin pădurea asta de toamnă vie, să simt cum ecourile inimii mele se sparg mereu în pieptul tău unde sălăşuieşte întreg cosmosul...