Pot să îţi citesc?

Am o dorinţă copilărească să îţi pot citi de fiecare dată când reuşesc să scriu câte ceva. Poate nu neapărat ce scriu eu... nu ştiu, dar îmi doresc uneori să îţi aşezi capul în poala mea sau pe pieptul meu, să pot să-ţi mângâi absentă părul cu degetele-mi albe şi să îţi citesc domol, asemeni unui pârâu ce susură blând printre pietre. Vreau ca vocea mea să-ţi rămână întipărita în minte şi în suflet, iar imaginea ochilor mei întunecaţi, ce parcurg rândurile scrise, să ţi-o tatuezi înăuntrul inimii...

Ţi-aş povesti uneori cum sunt anotimpurile pentru mine, dar nu ştiu dacă m-ai înţelege. 

Toamna, de exemplu, are gust de nostalgii şi piersici (nu ştiu de ce piersici, dar aşa o văd eu...), iar ploile nu sunt altceva decât durerile patriei. Curcubeul e zâmbetul istoriei.

Primăvara, pe de altă parte, miroase mereu a cireşe şi soare, chiar dacă uneori are aspectul unei melancolii edulcorate.

Alteori, poate ţi-aş povesti câte un basm pentru fiecare floare şi parfumul ei.

Aş putea să îţi povestesc şi despre oamenii de pe stradă, cu toate că nu îi cunosc.

Însă cel mai mult aş vrea să îţi citesc despre toate astea într-o zi. Iar în acea zi sper doar să înţelegi cât te iubesc.