Aduceri aminte

Uneori, se priveşte dimineaţa şi nu-şi poate da seama cum de a reuşit să ajungă la vârsta de douăzeci de ani. Tot ceea ce vede în oglindă este un chip palid: are ochii mari, adânci şi negri, cu gene frumoase, dar sprâncene inegale; părul închis la culoare îi cade în valuri peste umerii albi, formând un contrast atât de armonios vederii.

Dar ochii, ochii aceia o privesc înapoi cu o mie de priviri şi de multe ori nu-şi poate da seama ai cui sunt... 

Îşi piaptănă încet părul, iar din lumea oglinzii o privesc ochii unei fetiţe care la vârsta de trei ani şi-a jurat că va ajunge cândva să scrie asemeni lui Charles Dickens, Jules Verne şi Hector Malot, căci nu se sătura niciodată să i se citească seara din vreun roman (nu-i plăceau poveştile). Acum, la douăzeci de ani, şi-a îndeplinit promisiunea pe care acea copilă şi-o făcuse, a ajuns scriitoare.

Îşi spală faţa cu apă călduţă şi mult săpun, iar dinţii albi îi sunt înrămaţi într-un zâmbet. Din oglindă o privesc acum ochii copilului de zece ani, care tocmai terminase de citit al treilea volum al seriei Harry Potter. A invăţat atunci adevărata magie a cărţilor şi s-a apucat de scris, visul ei  începea să capete contur. Încă o dată... nu-i plăceau poveştile, i-ar fi făcut viaţa mult prea uşoară... şi nici măcar acum nu-i plac.

Îşi evidenţiază cu atenţie şi măiestrie ochii cu tuş negru, asemeni unui pictor, iar înapoi o privesc ochii adolescentei de cincisprezece ani, care îi iubea pe Eliade, Tudoran, Rebreanu şi alţii. Începea atunci să-şi iubească patria şi să-i admire literatura mai mult decât orice. Pornea abia atunci pe un drum greu şi lung.... A vrut să renunţe de multe ori, dar a luptat în continuare.

Îşi alungeşte genele cu rimel negru, iar din interiorul oglinzii o privesc ochii tinerei de nouăsprezece ani, plini de mândrie, căci tocmai termina de scris primul roman. A rămas, atunci, mult timp, nemişcată, privind nedumerită ultimul fragment pe care îl scrisese. Multe luni după aceea tot nu se putea obişnui cu gândul că terminase de scris povestea unor personaje care au însoţit-o timp de patru ani, care încă trăiesc în ea chiar şi acum. O privea înapoi o tânără nedumerită şi puţin pierdută...

Zâmbeşte. O privesc, nu în ultimul rând, ochii tinerei femei de douăzeci de ani, care, pe parcursul acestui drum atât de lung, s-a pierdut şi regăsit de atâtea ori, care a căzut şi s-a ridicat de fiecare dată! O privesc ochii chinuiţi şi mângâiaţi de emoţiile atâtor personaje...

Pleacă din faţa oglinzii. Pe masă o aşteaptă un caiet colorat, un stilou vechi şi ruginit şi un întreg univers...