Cât de des vi se întâmplă să nu mai simţiţi nici un fel de plăcere în momentele în care, de nevoie sau nu, încercaţi să vă lăsaţi purtaţi de vise?Parcă nu mai simt nimic când scriu...
Mă simt blestemată şi ucisă de toate vociile conştiinţei care, rând pe rând, îşi urlă nemulţumirile înăuntrul trunchiului cerebral. Cred că agonizează şi ele, săracele, de atâta lipsă de chef şi inspiraţie...
De s-ar termina odata iarna asta, poate cineva s-ar trezi să bată în uşile de fier în spatele cărora mi-am ferecat sufletul înfrigurat şi să strige cât l-ar ţine plămânii "Haide, vino la mine, soare!".
Şi poate că atunci, doar poate, mi-aş aduce aminte că nu te-am sărutat îndeajuns, că nu te-am îmbrăţişat şi nu te-am iubit cât să-mi ajungă până se termină anotimpul ăsta anost. M-ai aştepta cu chipul radiant, cu un zâmbet ştrengar şi totuşi angelic, trist si fericit, un visător prins cu lanţuri grele de realitatea crudă, sclavul unor rezerve de cearneală prea puţine...
Şi dacă mi-ai face doar un semn, dragul meu, te-aş iubi mult...dar tot acolo zaci uscat, aştepţi răbdător, trist şi plictisit, o zi care nu va veni prea curând...
Iartă-mă, dragul meu stilou...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu